Demadex

În clasificarea ATC, torasemidul din Demadex poartă codul C03CA04 și face parte din diureticele de ansă. Demadex nu trebuie confundat cu furosemidul (C03CA01), deși cele două substanțe sunt înrudite, și cu atât mai puțin cu metformina, care tratează diabetul. Torasemidul își exercită efectul în porțiunea nefronului numită ansa lui Henle: blochează reabsorbția sodiului și, odată cu el, a apei, iar urina devine mai abundentă.

RCP-ul torasemidului îl indică în edemele apărute în insuficiența cardiacă congestivă, în bolile de rinichi și în bolile de ficat, dar și pentru hipertensiunea arterială, fie ca tratament unic, fie împreună cu alte antihipertensive.

Medicamentul Demadex este disponibil în două concentrații pe comprimat, 10 și 20 mg. Ambele concentrații au aceleași șase ambalaje, cu 30, 60, 90, 120, 180 și 360 de comprimate. Produsul este importat, iar imaginea înfățișează cutia mărcii.

Doza depinde de cauza edemului. În insuficiența cardiacă RCP-ul indică 10–20 mg pe zi, iar în boala cronică de rinichi 20 mg pe zi. Pentru ciroza hepatică, doza este de 5–10 mg în 24 de ore, de regulă în asociere cu un diuretic care reține potasiul sau cu un antagonist de aldosteron. Atunci când răspunsul e slab, cantitatea zilnică poate fi aproximativ dublată, cu mențiunea că prizele unice mai mari de 40 mg nu au fost suficient cercetate. În hipertensiune se pornește cu 2,5–5 mg pe zi; dacă după 4–6 săptămâni valorile nu s-au normalizat, se trece la 10 mg, iar în lipsa unui rezultat se adaugă un alt antihipertensiv.

Comprimatul se înghite întreg, o singură dată pe zi, ideal dimineața la micul dejun; astfel, nevoia mai frecventă de a urina apare în timpul zilei, nu noaptea. Persoanele în vârstă nu au nevoie de ajustarea dozei, iar pentru copii siguranța torasemidului nu este documentată.

Prin eliminarea crescută de sare și apă, Demadex poate dezechilibra electroliții. Analizele de sânge urmăresc potasiul împreună cu ceilalți electroliți, dar și glicemia, acidul uric și creatinina; ele sunt importante mai ales la începutul tratamentului, la vârstnici și atunci când diureticul se ia luni sau ani la rând. Când nivelul potasiului coboară, pot apărea tulburări de ritm, atriale sau ventriculare. Înaintea tratamentului se corectează volumul sanguin redus, sodiul scăzut și eventuala retenție de urină. Când există ciroză cu ascită, primele doze se dau în spital, iar guta și alergia la sulfonamide cer prudență.

Torasemidul interacționează cu digitalicele, corticosteroizii, laxativele, antiinflamatoarele nesteroidiene, inhibitorii enzimei de conversie și blocantele receptorilor angiotensinei, litiul și colestiramina. Dacă pacientul primește în paralel aminoglicozide, cefalosporine sau citostatice cu platină, rinichii și auzul sunt mai expuse efectelor toxice.

Torasemidul nu se dă persoanelor alergice la el sau la sulfoniluree, celor cu insuficiență renală care nu mai produc urină (anurie) și pacienților în comă hepatică. Reacțiile frecvente descrise în RCP includ alcaloza metabolică, perturbări ale apei și electroliților, cefaleea, amețelile, simptomele digestive, crampele musculare, oboseala și senzația de slăbiciune.

Nomenclatorul ANMDMR nu conține niciun produs cu torasemid și nici denumirea Demadex. Pentru grupa diureticelor de ansă, la noi sunt înregistrate preparatele cu furosemid, sub formă de comprimate de 20 și 40 mg și de soluții injectabile, precum și combinațiile de furosemid cu spironolactonă (Diurex, Diurocard). Alegerea diureticului și a dozei aparține medicului.